Blog Beauty Revolution
Beauty Revolution

Trucuri pentru buze pline

     Cele mai interesante trucuri pentru a avea buze pline

     Când e vorba de buze care să arate perfect, femeile nu fac nici un rabat, drept pentru care majoritatea doamnelor şi domnişoarelor aleg să treacă pragul medicilor esteticieni. Sunt însă multe trucuri interesante care vă ajută să aveți buze pline şi senzuale. Ce e de făcut pentru ca buzele dumneavoastră să fie voluminoase, aflați în rândurile de mai jos.
 

     Apelati la un exfoliant natural pentru a avea buze pline

     Aşa cum v-ați obişnuit să exfoliați pielea pentru ca celulele moarte să fie înlăturate şi aceasta să devină catifelată, la fel trebuie să procedați şi în ceea ce priveşte buzele. Şi asta pentru că aspectul lor poate fi afectat de vânt, soare şi bineînțeles, hidratarea nu tocmai potrivită a organismului. Un excepțional exfoliant natural îl puteți obține amestecând într-un vas puțin ulei de cocos, dar şi zahăr brun. Puneți acest amestec pe o periuță de dinți şi periați buzele uşor, fără să le răniți. La fel de bun este şi scrubul pe care îl puteți obține din ulei de jojoba sau măsline şi zahăr.

     Hidratati întotdeauna buzele

     Fără hidratarea de care au nevoie, buzele dumneavoastră nu vor fi niciodată pline, ci veți putea avea mari probleme. Aşadar, indiferent că ieşiți doar să cumpărați pâine, nu uitați să folosiți un balsam de buze, neapărat cu factor de protecție. Acesta nu doar că va hidrata corespunzător buzele dumneavoastră, dar totodată le va proteja şi de razele ultraviolete. Totodată, specialiştii vă recomandă ca măcar odată pe săptămână să aplicați o mască cu miere sau ulei de cocos. Ar fi ideal dacă masca ați putea să o păstrați toată noaptea sau măcar câteva ore. Dimineața veți rămâne surprinse când veți descoperi cum arată buzele dumneavoastră. O altă mască hidratantă extrem de benefică pentru ca buzele pline este cea care să conțină colagen. Aceasta se va păstra pe buze timp de 20-25 de minute şi vor căpăta volum. Veți fi cu adevărat impresionate.

     Nu uitati niciodată să vă conturati buzele

     Un truc excelent pentru a avea buze pline este le conturați. Această procedură se realizează folosind un creion special. Ca totul să arate perfect, definiți şi arcul lui Cupidon, adică acea adâncitură care se află în mijlocul buzei superioare. Ca să dați impresia de buze mari, make-up artiştii vă învață să conturați puțin peste linia buzelor. E important să folosiți o nuanță mai închisă decât cea pe care o au buzele dumneavoastră. Dar care să fie foarte apropiată de nuanța rujului pe care urmează să-l folosiți. Aveți multă grijă la margini, pentru că indiferent cât de atente ați fi, totdeauna mâna mai scapă pe alocuri şi conturul poate deveni inegal. Tot pentru buze pline, trebuie să aplicați puțin gloss chiar în centrul acestora. Ce spuneți de un creion pentru conturul buzelor incolor? Şi acesta vă este de mare ajutor, iar peste acesta puteți da cu unul nude. Veți avea nu doar buze pline, ci 100% perfecte.
 

     Sfatul make-up artistului frumoasei Jennifer Lopez

     Buze pline ca la carte veți avea şi dacă veți ține cont de un truc folosit de Scott Barnes, nimeni altul decât make-up artistul frumoasei artistei Jennifer Lopez. Fost pictor în tinerețe, metodele sale sunt uneori şocante, însă rezultatele sunt fabuloase. Cum procedează acesta pentru ca buzele lui Jennifer Lopez să pară mereu pline? Foloseşte o pensulă de ochi medie, cu ajutorul căreia acesta aplică bronzer sub centrul buzei inferioare. Ulterior, totul se uniformizează foarte bine, iar buzele devin extrem de senzuale. Rețineți faptul că un ruj închis la culoare va micşora buzele. De aceea, pentru a avea buze pline folosiți formule cremoase dar şi hidratante şi mai ales în culori naturale, care conferă volum. Ați auzit de uleiul esențial de piper roşu? Dacă nu, e momentul să-l cumpărați urgent, pentru că acesta este extrem de eficient pentru ca buzele să fie mărite. Tot ce trebuie să faceți este să adăugați o picătură de ulei esențial de piper roşu. Rezultatul? Senzațional! De asemenea, puteți să vă pregătiți şi singure un luciu pentru buze pline. Amestecați o lingură cu ulei esențial de piper roşu cu o jumătate de lingură cu unt de cacao, topit în prealabil şi 20 de picături de ulei de migdale dulci.

 
     Dispozitiv pentru buze pline

     Da, există aşa ceva şi chiar are rezultate foarte bune. Acesta arată ca o vază mică, dar care face minuni. Ce trebuie să faceți mai exact? În primul rând, trebuie să aveți buzele cât se poate de curate. Dezinfectați şi acest dispozitiv şi introduceți apoi buzele. Efectul va fi ca cel de ventuză, dispozitivul trăgând de buze şi formând acel vacuum. Nu este nimic dureros, iar rezultatul este pe măsura aşteptării. Din păcate însă, efectul nu durează mai mult de patru-cinci ore. Dacă nu vă sunt de folos nici una dintre metodele naturale, puteți apela să aveți buze pline cu un mic transfer de grăsime. Sigur că acest lucru va fi realizat doar de medicul estetician. Acesta a lua o cantitate mică de grăsime dintr-o anumită zonă a corpului pe care o va introduce ulterior în buze. Sunt şi doamne şi domnişoare care optează pentru a-şi face buze pline folosind implantul cu silicon. Dar, aveți grijă. Dacă sunteți alergice la acest material, sub nici o formă nu faceți acest procedeu. În plus, trebui să cunoaşteți efectele secundare care ar putea să apară în urma intervenției. Este posibil să fiți amețite şi să aveți un disconfort la nivelul gurii, ceva vânătăi şi nu în ultimul rând vă va fi greu o perioadă să vorbiți. Înainte de a alege această variantă pentru buze fermecătoare, e important să discutați foarte bine cu medicul pentru a şti la ce vă expuneți. Cel mai sigur rămâne să apelați la un exercițiu care se spune că face adevărate minuni. Închideți gura şi strângeți cât mai bine buzele, menținând aşa timp de zece secunde. Ulterior, eliberați, respirați profund şi expirați deschizând gura. Pentru efectul dorit, exercițiul trebuie repetat de zece ori, timp de câteva ori pe zi. Este o metodă naturală prin care buzele vor căpăta aspectul dorit de dumneavoastră.