Blog Beauty Revolution
Beauty Revolution

Mesele în afara casei

   Alimentația = alimentele care ajung pe mesele noastre

   Nutriția = substanțele nutritive care sunt în mancare


   Unde mâncăm în afara casei?

     *La serviciu
     *La restaurant
     *La petreceri
     *La nuntă
     *La picnic
     *În deplasare
     *În vacanță

      Nu spune nimeni să eliminam complet mesele la restaurant. Astfel de ieşiri chiar pot fi pretexte foarte bune pentru socializare, pentru relaxare, chiar pentru lărgirea unor orizonturi culturale atunci când vizitam anumite tipuri de restaurante.
     Gastronomic vorbind însă, nu din perspectiva artei gătitului, ci mai ales din perspectiva calității ingredientelor implicate în gătit, nu ai un control prea mare în ceea ce priveşte calitatea acestora. Chiar dacă mâncatul în afara casei este un mijloc important de socializare, studiile au descoperit că există o legătură strânsă între mâncatul în oraş şi supraalimentare, combinat cu alegeri alimentare greşite.
     În continuare, vă sugeram câteva recomandări care să vă ajute să faceți alegeri mai bune atunci când ieşiți şi mâncați în alte contexte. Aceste sfaturi vă vor ajuta să rămâneți fideli scopurilor voastre pe partea de sănătate, fără a renunța la viața voastră socială.
     Fie că mâncăm acasă sau în afara casei, dacă avem ca reper farfuria corectă, alegerile noastre o să fie unele bune şi conforme cu obicetivele noastre.

   Regula Nr. 1

     Nu pleca la evenimente pe STOMACUL GOL!Încearcă să menții un regim alimentar echilibrat pe parcursul zilei ca să eviți înfometarea spre seară si să ai tendința de a consuma mai mult. Dacă ai trişat, nu te pedepsi să nu mai mănânci nimic, ci învață să compensezi din punct de vedere caloric.
 

   Regula Nr. 2

    Citeşte meniul înainte să mergi într-un restaurant! Dacă nu eşti familiar cu meniul, citeşte-l înainte să ajungi la restaurant. Eşti mult mai predispus la a face alegeri nesănătoase dacă eşti înfometat sau distras. Dacă vei vedea şi vei mirosi mâncare îți va fi mult mai greu să te ții de un plan, în mod special dacă îți e foame.
    Alegerea în avans a meniului îți va uşura sarcina de a evita decizii pripite pe care s-ar putea să le regreți mai târziu.
 

   Regula Nr. 3

     Evită mesele tip BUFET! Diversitatea alegerii la astfel de mese este foarte tentantă. Studiile arată că atunci cînd avem de ales din multe sortimente suntem predispuşi să consumăm DUBLU.
     Dacă totuşi eşti la bufet, umple-ți corect farfuria.

   Regula Nr. 4

     Comandă primul mâncarea! Persoanele din jur ne pot influența deciziile fără ca noi să realizăm acest lucru. În situații sociale, oamenii au tendința să se imite în mod subconştient, iar mâncatul în oraş nu face excepție.
     Alegerile oamenilor în ce priveşte meniul pot fi influențate de către alegerile altor persoane aflate la aceeaşi masă. Dacă mănânci în oraş cu un grup care probabil va comanda ceva ce nu intră în planul tău echilibrat de mese, asigură-te că vei comanda primul.

   Ce mai putem face?

     Nu intrați în conflicte cu privire la diferite modalități de alimentare, nu judecați şi aveți răbdare.
     Împărtăşiți rezultatele voastre, ce ați învățat şi posibilitatea să participe la o clasă de mişcare online sau la o temă de nutriție.
     NU UITA!
     UN STIL DE VIAȚĂ SĂNĂTOS ESTE UN ANGAJAMENT PENTRU TOATĂ VIAȚA!