Blog Beauty Revolution
Beauty Revolution

Cum sa avem un volum perfect al părului

   Solutii unice pentru a avea un fir de păr gros şi strălucitor

     În ultima perioadă, ca urmare a perioadelor de stres prelungit şi a alimentației neadecvate, multe doamne şi domnişoare se plâng că le cade părul şi firul nu mai are nimic de-a face cu grosimea de altădată. Soluțiile de mai jos vă sunt de un real ajutor pentru ca podoaba dumneavoastră capilară să fie remarcată.

   Atentie cum folositi balsamul de păr

     Pe piață sunt în acest moment nenumărate tipuri de balsam destinate să dea volum părului. Doar că acestea nu au doar avantaje ci şi multe dezavantaje. Spre exemplu, dacă nu veți clăti părul atât cât trebuie şi balsamul va rămâne, vă puteți trezi cu mâncărimi îngrozitoare. Sunt şi tipuri de astfel de produse care vor lăsa pe firul de păr un exces de ulei şi astfel părul va deveni mult mai gras. Dacă aveți părul subțire şi rar şi veți folosi produse pentru îngrijirea acestuia, e posibil ca acesta să sufere şi să înceapă să cadă. Pe de altă parte, majoritatea doamnelor şi domnişoarelor cu păr subțire folosesc frecvent fibrele de păr, care au rolul de a-i da acestuia volum.

   Ce este rimelul de păr?

     Sunt şi multe persoane cărora nu le lipseşte rimelul de păr, un produs care este destinat acoperirii mai multor zone ale părului. Dar care poate fi folosit şi pentru colorarea firelor albe de păr sau cărunte. Pe de altă parte, pentru a scăpa de stresul părului rar, puteți să-l tapați. Veți obține cu siguranță un păr cu volum. Aceasta este o tehnică veche, dar la fel de căutată şi în zilele noastre, pentru că este foarte simplu de obținut. Aveți însă grijă să folosiți un pieptene cu dinții deşi pentru a crea efectul dorit. De asemenea, e important ca părul să fie proaspăt spălat. Pentru a rezista mult mai mult coafura, folosiți fixativ. O altă metodă pentru ca părul să capete volum este să folosiți un uscător de păr cu difuzor volum, cu jet de aer rece şi cald. Specialiştii vă învață ca atunci când îl utilizați să începeți mişcările de la nivelul scalpului, pentru ca părul să se umfle.

   Şamponul uscat, prietenul doamnelor care doresc un păr cu volum

     Chiar dacă este relativ nou pe piață, se spune că şamponul uscat de tip pulbere poate face adevărate minuni pentru păr. Este cel mai bun atunci când plecați în concediu dar, atenție, nu îl folosiți mult prea des. E foarte adevărat, face ca podoaba capilară să arate extraordinar de bine, însă nu elimină impuritățile de pe scalp. Specialiştii trag un semnal de alarmă şi spun că e foarte important pentru sănătatea părului să folosiți doar produse profesionale şi care să vă fi recomandate de profesionişti. Cel mai indicat ar fi să optați pentru coafuri simple şi să minimizați cât mai mult impactul produselor de styling. Veți obține rezultate foarte bune şi dacă veți apela la ajutorul unei spume de păr fără alcool înainte de a usca părul cu uscătorul. Uscați pentru început părul cu prosopul, apoi folosiți spumă. Atenție. Dacă părul dumneavoastră este lung, spuma se va folosi doar la rădăcini. Bigudiurile calde dau volum părului ca şi fixativul, cu condiția să fie folosit şuviță cu şuviță.