Blog Beauty Revolution
Beauty Revolution

7 moduri de a-ți remodela sprâncenele

   Sprâncenele aduc echilibru si proporție atât feței cât şi ochilor şi iți pot schimba complet aspectul

     Tocmai din acest motiv este esențial să ştii ce să faci pentru a le oferi o formă perfectă.  În primul rând uită de sprâncenele subțiri şi creionate, nu mai sunt nici în trend şi nici nu te avantajează în vreun fel din cauza lipsei lor de naturalețe. Vei observa că sfaturile oferite de experții în modelarea sprâncenelor diferă, însă cu siguranță că în tendințele ultimilor ani vei regăsi sprâncenele cât mai naturale, conturate delicat, nici prea groase, nici prea subțiri şi înr-o culoare apropiată de nuanța părului. 
     Ca să le dai o formă sprâncenelor tale este indicat să mergi la un expert în sprâncene, abia apoi să le păstrezi singura formă oferită. în cazul în care consideri că te poți descurca singură, iată câteva trucuri pe care le poți pune în aplicare acasă pentru a obține un aspect impecabil al sprâncenelor!

   1. Stabileşte locul de unde trebuie să înceapă sprânceană

     Ca să faci acest lucru ai nevoie de un creion pe care să-l plasezi de la baza nasului drept în sus. Acela va fi locul de unde trebuie să pornească sprânceană.

   2. Stabileşti corect lungimea sprâncenei

     Ca să stabileşti cu exactitate pacest lucru este recomandat să plasezi un creion la baza nasului şi să-l orientezi oblic spre sprânceană, astfel încât să treacă pe lângă colțul exterior al ochiului.

   3. Defineşte arcuirea sprâncenelor 

     Pentru a decide unde vei realiza arcuirea, plasează un creion de la baza nasului şi orientează-l oblic spre sprânceană astfel încât să "taie" pe diagonală irisul. Locul unde creionul se intersectează cu sprânceană va fi locul unde trebuie să arcuieşti sprânceană. La final este recomandat să piepteni sprâncenele şi să foloseşti un fixator pentru sprâncene.

   4. Sprâncenele nu sunt gemene, sunt surori 

     Am tot auzit vorba asta: sprâncenele nu trebuie să fie gemene, ci sunt surori. Asta înseamnă că nu trebuie să arate chiar identic. Sprâncenele nu au o simetrie perfectă pentru că rişti să pară false. Oricum nu cred că are cineva atât de multă măiestrie în pensarea sprâncenelor sau conturarea cu machiaj de sprâncene astfel încât să le facă identice.
     Creierul uman procesează informația vizuală şi ne permite să completăm eventualele goluri şi să percepem nişte sprâncene că fiind perfecte, chiar dacă acestea nu sunt în realitate.
 

   5. Culoarea sprâncenelor trebuie să fie apropiată de culoarea părului

     Aici nu mă refer la culoarea naturală a părului. Sprâncenele trebuie să se asorteze cu culoarea părului. Sfatul specialiştilor este totuşi să aştepți câteva zile după vopsirea părului până îți cumperi machiajul pentru sprâncene având în vedere că se va mai duce din nuanță inițială.
     Colorarea sprâncenelor schimbă şi formă, nu doar culoarea. De asemenea, nu se recomandă doar vopsirea sprâncenelor pentru că sprâncenele prea evidente, fără susținerea unei priviri conturate, masculinizează, avertizează specialistul. Poți să apelezi la vopseaua permanentă dacă mergi la un salon sau să foloseşti un gel colorant.

   6. Foloseşte un fard mat pentru sprâncene dacă le vrei mai bogate

     Este important că fardul să fie în nuanță sprâncenelor. Se aplică în cantitate mică, urmând formă sprâncenelor.

   7. Foloseşte un creion pentru sprâncene dacă vrei să ascunzi spații goale dintre fire

     Dacă ai greşit şi ai pensat un fir în plus poți să foloseşti un creion apropiat de nuanță sprâncenelor pentru a le defini.